Treceți la conținutul principal

„Înapoi în Ghana” sau cum să te doară elegant un roman


Taiye Selasi pare să fie revelația momentului în literatură. Mizez foarte mult pe sesibilitatea limbajului ei. La Taiye Selasi, metaforele și personificările prind viață din ele însele, pentru că nimic nu există în carte fără să fi existat în experiența ei spirituală. Durerile lui Taiye ajung să se transforme în durerile cititorului, tocmai pentru că-s descrise cu eleganță, frumusețe și vitalitate. Așadar, Înapoi în Ghana/Ghana Must Go este romanul cu ale cărui dureri intri în normal, pe care nu le regreți și-ți dorești să dureze. Or, când ți-ai fi dorit ultima oară ca o durere să nu se termine prea repede? Avem de-a face cu niște dureri care ne cresc, ne fac oameni și ne diferențiază de celelalte viețuitoare.

Povestea din roman transpune destinul unei familii care s-a pierdut în tumultul noii societăți, iar însingurarea fiecărui membru din familie presupune, paradoxal, drumul unei călduri sufletești construite împreună, dar care pare să pălească în fața ispitei plecării din locul nașterii și copilăriei. Întărâtați de propriile doruri, personajele duc cea mai mare luptă cu resemnarea în fața destrămării legăturilor de sânge. De vină pare să fie, din nou, destinul social. Oare ne putem alege destinul? Oare există alegerea îniante de a o face? Aceste întrebări mă măcinau chiar între primele pagini citite și trăite. Se pare că alegerea există dacă noi îi oferim substanță și viață, apoi se întâmplă. Apoi vin consecințele. În familia-personaj din roman există o încercare de a găsi soluția de a fi cei de dinaintea rupturii. Începe un fel de strigăt comun, cu palpitațiile caracteristice disperării, iar tot ceea ce Taiye Selasi descrie ca fiind „depăratare” se reduce la nostalgia ucigătoare de a fi din nou în sânul locului și timpurilor de care simți că aparții dintotdeauna. Oare cu toții avem un loc și un timp al nostru, de care ni se face dor sistematic?

Fără un „acasă”, degeaba ai casă
Înapoi în Ghana mi-a amintit de felul în care la primele plecări mai lungi de-acasă, reveneam cu un dor tăios, cu noduri în gât și păreri de rău. Cum greutatea aceasta apăsa mereu și mereu, diminețile și serile erau de nesuportat, pentru că una începea ziua, iar alta o termina. În timpul zilei, cu banalitățile de la școală sau alte preocupări, mai scăpam de sentiment, însă reîntoarsă în camera-mi străină de ne-acasă, mă copleșea propria-mi alegere. Sunt lucruri cu care n-ai cum să te bați, dar fără de care, probabil, ți-ar fi imposibil să înțelegi cum funcționează cel mai neînțeles sentiment din lumea noastră: dorul.
Dorul este legat de ceea ce noi trăim și ceea ce ne trăiește pe noi. De altfel, cred că Taiye și-a supus trăirile sensibile unor încercări de expunere literară, tocmai pentru a scăpa de ele.  Romanul are o sensibilitate care se unduiește perfect, „în alianță” cu cele mai influente frici omenești, cum ar fi frica de singurătate, frica de moarte sau frica de a fi părăsit.


Am obiceiul de a-mi marca fraze, cuvinte, exprimări sau replici din cărți, pentru că-mi rămân surse de inspirație, motive de re-lecturi sau provocări pentru mai târziu:

-          „Stelele licăreau, dându-și consimțământul.”

-          „(...)- deci un gând pe care nu-l gândeau.”

-          „Vrea ca ea să fie mulțumită. Vrea asta pentru că se poate. Este o femeie care poate fi mulțumită. E ca nici o altă femeie din câte a cunoscut. Sau ca nici o altă femeie din câte a iubit. Nu e sigur că le-a cunoscut vreodată sau că ar fi putut să le cunoască, nu e sigur că un bărbat poate să cunoască până la urmă o femeie. Așadar, femeile pe care le-a iubit. Care nu știau ce înseamnă mulțumirea. Care, odată ce primeau ce-și doreau, voiau numaidecât și mai mult. Nu erau lacome. Niciodată lacome. Niciodată nu ar spune despre mama lui că era lacomă, nici despre Fola sau despre fiicele sale (cel puțin nu despre Taiwo, cel puțin nu atunci). Ele făceau, gândeau, iubeau, căutau și ofereau. Dar mai ales visau – lucrul cel mai primejdios dintre toate. Erau femei visătoare. Femei foarte primejdioase.”

-          „Nu exista un echivalent pentru Te iubesc în yoruba. Dacă iubești pe cineva, atunci i-o arăți, îi plăcea tatălui ei să spună. Și totuși, i-a spus-o în engleză, la care ea a răspuns în yoruba, știu, mo n mo. Apoi a ieșit pe ușă. Pur și simplu.”

-          „Un medic care-a eșuat în a-și preveni propria moarte.”

-          „Tăcerea de dinaintea durerii.”

-          „Ăsta e un bărbat, simțise ea, alături de care poți să trăiești, să clădești o viață, orice ar însemna „o viață”: un bărbat care a dăruit totul vieții, respirând adânc și înfiorat, care și-a dedicat existența țelului de a-i apăra de moarte pe cei vii. Deși știa că e în van. Felul în care făcea dragoste, de parcă „acum” era „pentru totdeauna”, absorbit întru totul ca și cum respirația era muzică și cociooabele, săli de bal, iar tot ce aveau ei de făcut, era să danseze. Tocmai asta a convins-o, în ciuda lefei lui mici de aproape două decenii și a tuturor celorlalte neajunsuri, faptul că soțul ei făcea dragoste ca un bărbat care iubea viața. Că se zbătea și lupta acolo unde ea își recunoștea înfrângerea.”

Ar părea că acest roman nu-ți lasă pic de respiro, pentru că te grăbești să-l trăiești. Presimt că va fi destul de căutat și-n România, pentru că în celelalte țări este destul de citit. La o simplă căutare a fotografiilor a postărilor cu #ghanamustgo sau #taiyeselasi pe Instragram, găsesc mii de laude și încercări de a arăta lumii cât de bună este achiziția.

Utile:
Comandă cartea de pe site-ul editurii Polirom.
Pagina de facebook a autoarei, Taiye Selasi.
Înapoi în Ghana, cu titlul original Ghana Must Go, este tradusă în română de Iuliana Dumitru.


***                               ***                            ***                           ***


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O zi cu 10 lucruri bune şi un bob perfect/ @Aurelian Ion Salon

1. Normal, Eva Tocilă a dat lovitura din nou. Eva (sau Evelina) de la Aurelian Ion Salon, care face minuni cu părul.

2. La Aurelian Ion Salon  revin cu bucurie.

3. Am crescut cu tunosarea bob și recunosc, îmi stârnește și o nostalgie. Mama mă ducea mereu să mă tundă bob, ca „s-arăt a copil de om gospodar”.

4. Eva se pricepe la linii perfecte și m-a uimit, epntru că ceea ce a făcut ea astăzi seamănă cu o liniile realizate de Cătălin Lungu acum vreo patru ani pentru părul meu.

5. Produsele folosite de profesioniștii de la Aurelian Ion Salon provoacă dependență, mai ales cele din gama Milkshake.

6. Am vorbit din nou cu Eveline despre frumusețea tunsorilor îndrăznețe și mă gândeam la toate femeile din cinematografie care au adoptat stilul și au devenit un icon în materie.

7. Bob este cea mai comodă dintre toate tunsorile posibile pentru mine.

8. Secretul unei tunsori reușite este să te lași pe mâna hair dresser-ului.

9. Este bine să încerci tunsorile care-ţi plac, dar să ceri şi părerea …

Am un bob perfect, mulțumesc!

Cred cu tărie, că atunci când mergi la salon, tu, ca doamnă sau domnișoară ce se respectă, vrei să te și relaxezi. Pentru asta, bineînțeles, ai nevoie ca acolo unde ajungi să găsești oameni frumoși, deschiși la suflet, nu doar la „tăiat” păr și coafat.

Ei bine, asta am găsit la Salonul Aurelian Ion astăzi, când am întâlnit-o pe Eveline. Mi-a zâmbit, m-a răsfățat și mi-a făcut un bob perfect. Cum să te simți altfel decât perfect cu o tunsoare perfectă?

E important ca omul cu foarfeca, cel care „dresează” părul în așa fel încât să te simți special, să și vorbească cu tine, să ieși de-acolo cu o stare de bine, nu una ca și cum ai ieși de la cineva care doar a prestat niște servicii.

Am discutat cu Eveline despre cum se poartă o tunsoare bob, despre cum să-ți îngrijești această tunsoare ca să fii mereu de invidiat. Apoi mi-am dat seama că iubesc atât de mult acest stil, dar că nu cunosc nimic despre cum a apărut. Am ajuns la laptop și m-am documentat; am aflat că stilul bob a apărut chiar…

Rhodos: un loc unde fluturii, mierea, apa albastră și trandafirii fac legea (foto)

În Rhodos totul este cu miere, de miere, mai ales dacă mergi acolo în luna ta de miere. Ok, luna voastră. Noi am descoperit o altă lume, o lume care-și păstrează farmecul locurilor antice, o lume care îmbină frumos modernul cu vechiul, ba chiar le pun față în față ca să îți alegi singur ce-ți convine mai mult din atmosferă.

Cîteva sfaturi dacă mergi în Rhodos:


Alege un hotel cu regim de demipensiune, pentru că nu vei avea timp să te bucuri de toate mesele în regim all inclusive. Asta pentru că pleci de dimineață și te ia valul cu vizitatul (doar dacă îți place, dar bănuiesc, nu te duci să stai în hotel!).Alege să mergi în excursii cu vaporul cumpărînd bilete de la agențiile din oraș, pe care le găsești ușor în zona pietonală din apropierea Colosului din Rhodos.Vizitează mult, dar nu uita să îți iei încălțăminte comodă, eventual pantofi sport sau chiar bocanci. Zonele importante (vestigiile antice) sînt localizate în munți, unde ai nevoie să urci.La plajă, alege varianta cu șezlong, pent…