ASJ intră în online


Ei sunt în primul an la jurnalism. Sunt dornici să afle cum se face meseria asta pentru că li s-a spus de multe ori că e una dintre cele mai frumoase. Ei sunt, după mine, cei mai frumoşi la suflet pentru că fac voluntar munca din asociaţia noastră, fără să se gândească dacă le apare numele undeva sau nu. Majoritatea asta aşteaptă, din păcate. Însă aceştia nu rămân cu noi, din fericire. Noi devenim o familie, dacă e să-mi citez un coleg tânăr. :-)

Cum este el
L-am invitat pe George Hari Popescu să le spună că jurnalismul nu înseamnă să citeşti cum se fac lucruri şi atât, ci să le pui în practică. George e un trainer complet. Aşa îmi place să-i spun pentru că eu ştiu, l-am ascultat şi am învăţat de la el şi la academia de la Vadul-lui-Vodă în 2011. George a adunat treburi importante despre cum se face jurnalimul (mai ales în online) şi le-a expus în nici două zile. Poate că ne trebuia măcar o săptămână să povestim mai pe îndelete. Nu a avut însă nimeni nevoie de acomodare cu trainerul pentru că ştie să se facă plăcut. Asta chiar dacă ştie să critice constructiv, elegant, fără să supere. Nu-i aşa, dragilor? 

Aici aveţi părerea lui despre trainingul, care, probabil, nu va fi şi ultimul în această formulă. George, gândeşte-te şi la ideea noastră de a fi un fel de profesor invitat la Iaşi măcar o dată pe lună. Vom lucra la idee.

Eu pot, noi putem
Eu ştiu că se poate. Se poate face presă curată şi cu oameni buni. Ne-a convins acum şi George. Probabil, dacă aveam astfel de training-uri chiar din primul an de jurnalism, era şi mai bine. Întâlnirile de acest gen îţi lasă măcar ceva bun, măcar o prietenie mai strânsă, măcar o idee creativă, măcar curajul de a-ţi spune părerea fără teama de a greşi. Pentru alţii sunt foarte importante, de ajung să îi întoarcă din drumul spre renunţare la facultate. Recunosc, asociaţia m-a ajutat mult mai mult decât toate cursurile la un loc. Apoi, iarăşi am învăţat şi eu ceva nou, cum altfel? Dacă vrei să fii citit, scrie cu emoţie despre oameni, nu uita cui te adresezi. Şi nu uita să fii corect pentru că adevărul tău poate fi minciună pentru alţii.

Dorinţa mea: să îi invit odată pe oamenii aceştia faini de genul lui George Hari Popescu şi să le ţină un training   unor profesori de-ai noştri de la jurnalism. Aş fi bucuroasă chiar.

Comentarii

  1. Dacă ASJ a intrat în online, ar fi bine să rămînă acolo. Altfel nu se poate, dacă vrei să protejezi o cultură și o profesie.

    Cît despre a ține eu un training profesorilor de la Jurnalism, nu cred deloc în asta. Nu am nici pe departe experiența și titlurile științifice ale stimaților profesori. Dar evident că putem comunica...

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred că tocmai titlurile ştiinţifice îi încurcă pe unii să discearnă lucrurile la Jurnalism. Unii nu au făcut teren în viaţa lor, dar ne spun nouă ce este etica din cărţi. E bine şi aşa, măcar.

    Oricum, nu strică să întrebăm consiliul şi rectorul ce părere au despre un invitat la Jurnalism. Unul ca George Hari P.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu