„Marussia” este filmul unor sentimente și trăiri atât de încurcate, încât ți se face și milă, dar și dor
atunci când se termină. Mulți au speculat jocul de sensuri din „Marussia”. De ce nu? Mai ales că povestea este încropită între două mari iubiri: Rusia și Franța. Dar mai presus de toate, povestea este despre cum să mergi mai departe în visul, care, poate, îți distruge temporar temelia, îți face cutremur sub tălpi. Însă cine a spus că un cutremur mare nu e bun? Măcar o dată-n viață. Și dacă după aceea ai parte de cel mai frumos curcubeu și cea mai caldă ploaie din câte pot exista în Univers? Marussia este copilul-simbol al puterii, al nonconformismului și al luptei de zi cu zi cu tine însuți. Regizoarea filmului, Eva Pervolovici, a surprins o doză subtilă de gingășie și tandrețe franțuzească, îmbibată cu destoinicia rusoaicelor. Cel mai special mi se pare faptul că Marussia își joacă propriul rol în film. Producția este pe ecranele din țară, însă nu pe toate. Tocmai de aceea am provocat-o pe Eva la o discuție în care am ajuns și la „durerea ecranelor din România”.
 |
| Actrițele principale(stânga) și Eva Pervolovici (dreapta) (sursa foto: berlinale.de) |
- Cum a luat ființă proiectul Marussia?
Proiectul a luat ființă prin întâlnirea mea cu Marussia, care își joacă propriul rol în film. Am fost cucerită de acest copil și am urmărit-o în viața ei de zi cu zi timp de un an și jumătate pentru a putea scrie scenariul.
- Aveți vreo poveste personală legată de Franța sau Rusia?
Locuiesc în Franța de 7 ani, deci cu siguranță pot spune că am multe povești acolo care vor inspira și alte filme. Legătura mea cu Russia este mica Marussia, prin ea am ajuns să mă interesez de cultura și civilizația rusă, deși nu vorbesc limba.
- Care a fost scena în care vă regăsiți cel mai mult?
Când scrii un film te regăsești un pic în fiecare scenă, poate cel mai mult în jocurile Marussiei și scenele de vis.
- Există, în cazul producției regizate de dumneavoastră aceleași greutăți cu care se confruntă regizorii români? Mă refer aici la primirea filmului în cinematografe.
Cu siguranță mă confrunt cu aceleași greutăți dacă nu și mai mari prin faptul că filmul meu e mai greu de clasificat, un film franco-rus regizat de o româncă...
- Ați fost cu filmul în caravană prin țară. Care au fost cele mai faine reacții până acum?
Am avut sălile pline, reacții foarte vii, discuții animate. De la persoane de 80 de ani până la tineri liceeni. Sper să mai am ocazia să călătoresc cu filmul prin țară și să revin și la Iași, unde am fost atât de bine primită în urmă cu un an.
- Cât din fetița Marussia regăsim în regizoarea Eva Pervolovici?
Aceeași plăcere de a privi lucrurile dintr-un alt punct de vedere.
 |
| Marussia (scenă din film) |
- Povestiți-mi despre imaginea copilăriei dumneavoastră.
Aș putea să vă povestesc copilăria mea într-o carte. E greu de redus o copilărie într-un răspuns. Mi-am hrănit imaginația încă de la câțiva ani din cărțile pe care mi le citeau mama și bunica și din jucăriile pe care le construia pentru mine tatăl meu, sculptor.
- Ce amprentă v-au lăsat filmările în suflet?
Filmările sunt mereu perioade foarte intense, concentrate de viață. O echipă mică se formează ca o familie și la final toată lumea regretă. Mi-e mereu dor de filmare.
- Dacă ați asemui Franța cu un simbol, care ar fi acela?
Nu m-am gândit niciodată la un simbol pentru Franța. Dar cinemaul este o parte foarte important din cultura franceză.
- Ce le transmiteți celor de la cârma Ministerului Culturii, dacă ar fi să vă asculte, când vine vorba de cinematografie?
Mai multă transpareță? Și mai ales că există un public în România doritor să vadă filme, trebuie să i se creeze condițiile necesare, prin construirea și întreținerea de săli de cinema. Nu putem să ne plângem că publicul nu vine la cinema dacă acestea nu sunt nici măcar încălzite și proiecțiile nu sunt la o bună calitate a imaginii și sunetului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu