"The fault in our stars" sau cum să mori frumos

The fault in our stars e al doilea film care aproape m-a făcut să plîng. Am auzit mai întîi de carte, bîzîiau toți în jurul meu. Bineînțeles, mi-am dat seama că mi-a scăpat ceva important. Nu am citit cartea, urmează. Am intuit că filmul nu este deloc numai pentru adolescenți, așa cum l-au catalogat unii. Am mai intuit că-mi va scoate emoțiile pînă la refuz, că nu ma voi simți chiar atît de bine cu emoțiile la vedere, mai ales într-o sală unde se aude "crantz" de popcorn, unde nu te lasă cu luminile stinse pentru genericul final, ca la oameni civilizați.

Nu voi scrie despre film, ci despre ce m-a învățat filmul, cu ce am plecat acasă din fața ecranului. Totuși, punctez cîteva chestiuni destul de tari:

• coloana sonoră este ca un borcan mare de miere amestecat cu lapte proaspăt;
• regizorul nu se bagă în film atît de mult ca să îmi arate că e deștept, că are feeling de chestii deștepte regizorale, nici nu-l simt privind peste umărul meu;
• actorii sînt exact ce trebuie pentru a te face să simți și să treacă prin tine fragmente de viață adevărată;
• povestea este cît se poate de valabilă și pentru copii, și pentru bunici, și pentru nesimțiți, și pentru sensibili, și pentru eschimoși, și pentru snobi, dar și pentru ... stele!

Îmi place că am ieșit din sală cu o desagă de promisiuni pe care mi le-am făcut. În primul rînd, nu trebuie să uit că orice s-ar întîmpla rău sau dureros, dacă e spus în cuvinte frumoase sau într-un fel de poveste, trece mai ușor. Și repet: orice-ar fi! Mi-am mai promis să accept ceea ce mi se dă, să mulțumesc pentru asta și să nu rîvnesc la ceea ce nu am. Așadar, decît să vrei să fii o stea pentru toți, mai bine bucură-te că ești mai mult decît o stea pentru o singură persoană.

Am învățat cum e să îți folosești ultima dorință a vieții tale. Eficient.Toate se termină în fața bolii și a morții. Noi avem datoria de a ne face drumul pînă acolo mai frumos, să ne adunăm amintiri frumoase și să facem omaenii să își amintească de noi cu drag și plăcere. Cum ar fi să știi că nu mai ai mult de trăit? Accepți și trăiești fericit atîta cît mai ai sau îți închei socotelile cu fericirea și uzi perna cu lacrimi?

Și nu, filmul nu este despre adolescenți sau cancer. E doar un pretext pentru poveste. Este un film despre viață la superlativ.

Coloana sonoră: