Celălalt, îmblînzit

Ideea îmblînzirii celuilalt apare la Antoine de Saint Exupery, în Micul Prinţ: Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Nu e o filozofie in sensu stricto, dar poate fi chiar o explicaţie a prieteniei şi a nevoii de a ne aparţine cineva, prin declararea  disponibilităţii şi capacităţii de a accepta, de a transmite.

Celălalt, recunoscut în tine

Cum nu am putea exclude partea opusă unui termen discutat, aşa nici aici nu putem să trecem cu vederea opusul îmblînzirii- un fel de nerecunoaştere. De fapt, cred că pornim cu un fel de nesiguranţă şi neîncredere, avem impresia că nu reprezintă vreun sentiment înalt de afecţiune, dar totul se transformă dacă ne îmblînzim interiorul în raport cu celălalt. Prietenia presupune cunoaşterea orizontului celuilalt, a aşteptărilor sale. Însă, totodată, se spune că nu ar trebui să avem aşteptări de partea cealaltă a baricadei. Ar confirma faptul că regăsim în prietenul nostru o parte din noi, o bucată de cristal, dacă ar fi să îl elogiem pe Stendhal. Aşadar, orice aşteptare ar produce decepţie dacă nu se adevereşte. Apoi, decepţionaţi de noi înşine, ajungem să ne urîm, spune Nora Iuga în Sexagenara şi tînărul, - un roman care pune în evidenţă aspecte ale îmblînzirii atunci cînd intervin elemente de diferenţă de vîrstă, de exemplu. La fel, pot influenţa şi depărtarea, statutul social sau privirea asupra vieţii. Îmblînzirea diferă doar ca aspect exterior al acţiunilor ce o constituie, nu însă şi ca fenomen.

Omul modern este acum sub semnul pierderii înţelesurilor unor concepte fundamentale. Tot ceea ce derivă de aici pot reprezenta pretexte de polemici constructive în favoarea unor regăsiri ale firescului esenţial în cotidian. 

______________________________________________
*fragment extras dintr-un eseu realizat pentru un examen la fenomenologie, cu aplicare pe problematica alterității, prieteniei