Senzaţii de turneu

Când eram mică îmi doream să am drumeţii lungi, să plec de-acasă şi să văd lumea mare. Nu aveam nicio frică în gând, cel puţin în gând. Vedeam artiştii la televizor şi îmi imaginam viaţa lor de dute-vino. Mi se părea un amalgam de amintiri plăcute pe care ţi le faci pe termen scurt, pe termen lung, depinde de locuri şi oameni. De fapt, viaţa lor e un turneu. Am ajuns să văd, măcar de câteva ori, ce înseamnă un mini-turneu cu un nume mare al rock-ului românesc. E viaţă frumoasă, e viaţă boemă, dar mai e ceva... o dulce oboseală pe care ajungi să n-o mai iei în calcul. Asta se întâmplă datorită celor câtorva ore în care eşti aplaudat, în care eşti stăpânul sentimentelor, mişcărilor şi gândurilor publicului. Cel puţin, aşa îmi imaginez.

Atunci când crezi în ceva încă din grădiniţă şi nu renunţi, fii sigur că ţi se va întâmpla!

Voiam să am asemenea posibilităţi, am crezut şi mi s-a întâmplat. Oh, dar ce frumos e! Dragilor, eu am simţit deocamdată acele clipe ciudat de frumoase în care ajungi seara în camera de hotel, îţi eliberezi patul de pungi, rucsacuri, haine şi truse cu farduri numai ca să te întorci de la duş şi să te bagi direct în culcuşul care nu-i ca acasă şi e diferit de fiecare dată. Apoi visezi concertul şi rememorezi chipuri fericite, chipuri dramatice şi bisuri. Cele aproximativ trei ore de dormit îţi ajung numa' bine până la prima oră când începe un alt drum cu o cafea bună înainte.Ce-ţi lipseşte? Siguranţa că vei mai avea timp şi de tine. Oricum, suplimentezi cu amintiri pe care altfel nu le-ai fi avut niciodată.
Mulţumesc, marelui fan IRIS că m-a acceptat şi pe mine!