Acuzativul micului cerşetor

Sărăcia nu naşte oameni sănătoşi

Mă întorceam de la 11even. Era trecut de 21. Am coborât pe la Moara de Foc. Mai aveam câţiva bani de buzunar şi nu mă decideam ce aleg: ori ceva de ronţăit, ori un ziar. Credeam că-i joi, până să ajung în faţa tarabei şi să nu văd Dilema. Am cerut una de săptămâna trecută. Îmi mai rămăsese un leu. Se apropie de mine un băieţel şi îmi cere nişte bani.  Îi zic sec- nu am şi pleacă la doamna de lângă.

Îmi vedeam de ziar, aşa noapte cum era, dar nu-l pierd din ochi pe băieţel. Până scotoceşte o doamnă să îi de aun leu, îl iau la întrebări. Aflu că are 10 ani, că are mamă şi un tată bolnav, că niciunul nu munceşte şi că mai are trei fraţi mai mici. Îl întreb ce face cu banii şi îmi spune, tăios, că îşi ia o pâine la un leu de la tonetă, la sfârşitul zilei, că în rest e mai scumpă. Îl ţin vreo cinci minute de vorbă ca să aflu că băieţelul nu are prieteni pentru că toţi îl fac ţigan şi îl ignoră. Observ, băieţelul vorbeşte o română corectă cu pâinea pe care o câştigă ziua, în loc să meargă la şcoală. Şi mai tăios îmi vin vorbele lui. Îl întreb dacă îi place la şcoală, dacă ştie cum o cheamă pe învăţătoare şi mă uimeşte. Era curăţel, dar îmi spunea că stă într-o casă veche şi dărâmată undeva în Copou. Nu are calculator, nu s-a jucat vreodată pe aşa ceva, dar şi-ar dori unul. Priveam când la ziarul meu, când la el şi-mi veni o idee. Îl rog să îmi promită că dacă îi dau un bănuţ, va învăţa o poezie ca să mi-o recite data viitoare.

Am promis că revin prin zonă ca să regăsesc băiatul şi să văd dacă a învăţat poezia. Tare mi-aş dori să nu mai iasă la cerşit, dar e oarecum o victimă a inconştienţei unor oameni maturi. Mi-aş dori să înveţe câte o poezie, chiar dacă ar trebui să-l răsplătesc pentru asta.