Treceți la conținutul principal

O lume răzgâiată: mai mulți utilizatori și mai puțini oameni


Multe fețe, puțini oameni; multe ecrane, puține priviri. Moralitatea și viața bună nu mai înseamnă mare lucru pentru noi și nici pentru generațiile care vin.

Când intrăm în societate, nu mai facem diferența dintre spațiul public și cel privat și asta pentru că o anume cultură vizuală actuală „ne ajută” mult. În speță, ecranele sunt pe primul loc al mediilor care ne influențează comportamentul moral. Vedeți copiii care sunt dependenți de dispozitive cu ecran și apoi vă veți da seama.

Cam pe aici se-nvârt ideile care mă preocupă în ultimii doi ani. Probabil că pentru a înțelege un lucru, trebuie să-l accepți. Altfel, ne-am pierde în tot felul de discuții pesimiste despre ce fel de viitor negru ne așteaptă și despre cum umanitatea se va transforma într-un Matrix total. Întrebarea este: ce facem ca să schimbăm ceva?

Citesc din ce în ce mai multe cărți despre cum lumea a scăpat de sub control lumii și despre cum ne putem re-umaniza condițiile. Poftim câteva scurte citate din ele:

Peștera lui Grebner este de fapt societatea modernă, lumea în care comunicarea interprersonală a sărăcit extrem de mult, unde oamenii se izolează de semenii lor - fiecare cu casa lui, cu mașina lui, cu interesele personale - unde vecinii nu se mai cunosc sau nu mai au nimic să-și spună, unde practic nu mai există mici comunități care să aibă o viață proprie sau propriile evenimente.
(Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, Virgiliu Gheorghe, Editura Prodromos, București, 2006, p. 33)

Lipsa de omenie a omului este un tragic loc comun al istoriei omenirii. Dar în veacul douăzeci tehnologia a fost disponibilă pentru ca lipsa de omenie să se exprime la o scară și în modalități greu de imaginat.
(Alegerea lui Hercule, A. C. Grayling, Polirom, Iași, 2009, p. 179)

Într-adevăr, există în exces o fascinație ciudată pentru tragic. Este de ajuns, în această privință, să observăm fascinația pentru teatrul, sau mai mult, pentru filmele de groază.
(Revrăjirea lumii, Michel Maffesoli, Institutul European, Iași, 2008, p. 84)




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O zi cu 10 lucruri bune şi un bob perfect/ @Aurelian Ion Salon

1. Normal, Eva Tocilă a dat lovitura din nou. Eva (sau Evelina) de la Aurelian Ion Salon, care face minuni cu părul.

2. La Aurelian Ion Salon  revin cu bucurie.

3. Am crescut cu tunosarea bob și recunosc, îmi stârnește și o nostalgie. Mama mă ducea mereu să mă tundă bob, ca „s-arăt a copil de om gospodar”.

4. Eva se pricepe la linii perfecte și m-a uimit, epntru că ceea ce a făcut ea astăzi seamănă cu o liniile realizate de Cătălin Lungu acum vreo patru ani pentru părul meu.

5. Produsele folosite de profesioniștii de la Aurelian Ion Salon provoacă dependență, mai ales cele din gama Milkshake.

6. Am vorbit din nou cu Eveline despre frumusețea tunsorilor îndrăznețe și mă gândeam la toate femeile din cinematografie care au adoptat stilul și au devenit un icon în materie.

7. Bob este cea mai comodă dintre toate tunsorile posibile pentru mine.

8. Secretul unei tunsori reușite este să te lași pe mâna hair dresser-ului.

9. Este bine să încerci tunsorile care-ţi plac, dar să ceri şi părerea …

Am un bob perfect, mulțumesc!

Cred cu tărie, că atunci când mergi la salon, tu, ca doamnă sau domnișoară ce se respectă, vrei să te și relaxezi. Pentru asta, bineînțeles, ai nevoie ca acolo unde ajungi să găsești oameni frumoși, deschiși la suflet, nu doar la „tăiat” păr și coafat.

Ei bine, asta am găsit la Salonul Aurelian Ion astăzi, când am întâlnit-o pe Eveline. Mi-a zâmbit, m-a răsfățat și mi-a făcut un bob perfect. Cum să te simți altfel decât perfect cu o tunsoare perfectă?

E important ca omul cu foarfeca, cel care „dresează” părul în așa fel încât să te simți special, să și vorbească cu tine, să ieși de-acolo cu o stare de bine, nu una ca și cum ai ieși de la cineva care doar a prestat niște servicii.

Am discutat cu Eveline despre cum se poartă o tunsoare bob, despre cum să-ți îngrijești această tunsoare ca să fii mereu de invidiat. Apoi mi-am dat seama că iubesc atât de mult acest stil, dar că nu cunosc nimic despre cum a apărut. Am ajuns la laptop și m-am documentat; am aflat că stilul bob a apărut chiar…

Rhodos: un loc unde fluturii, mierea, apa albastră și trandafirii fac legea (foto)

În Rhodos totul este cu miere, de miere, mai ales dacă mergi acolo în luna ta de miere. Ok, luna voastră. Noi am descoperit o altă lume, o lume care-și păstrează farmecul locurilor antice, o lume care îmbină frumos modernul cu vechiul, ba chiar le pun față în față ca să îți alegi singur ce-ți convine mai mult din atmosferă.

Cîteva sfaturi dacă mergi în Rhodos:


Alege un hotel cu regim de demipensiune, pentru că nu vei avea timp să te bucuri de toate mesele în regim all inclusive. Asta pentru că pleci de dimineață și te ia valul cu vizitatul (doar dacă îți place, dar bănuiesc, nu te duci să stai în hotel!).Alege să mergi în excursii cu vaporul cumpărînd bilete de la agențiile din oraș, pe care le găsești ușor în zona pietonală din apropierea Colosului din Rhodos.Vizitează mult, dar nu uita să îți iei încălțăminte comodă, eventual pantofi sport sau chiar bocanci. Zonele importante (vestigiile antice) sînt localizate în munți, unde ai nevoie să urci.La plajă, alege varianta cu șezlong, pent…