Treceți la conținutul principal

Un Eminescu pentru fiecare

Eram mică de tot cînd am auzit asta la postul național de televiziune, acasă. Era tot o zi de 15 ianuarie. Atunci mi-am spus că Eminescu nu trebuie să fie o obligație la școală, ci o plăcere acasă, după ore.

Mi-am spus că am să ajung la Iași și am să cotrobăi la biblioteci ca să găsesc ceea ce nu am citit. Acum îi citesc publicistica și opera politică.
Și, da, Eminescu îmi intră abia acum în suflet.

L-ați clișeizat pe Eminescu. Să vă fie rușine. Nu i-am citit toată opera. Nu i-am citit toată proza, nici măcar opera publicistică. I-am citit frămîntarea, i-am citit zbuciumul, atît cît am prins. Din versuri, din felul de a fi, consemnat de un Călinescu, de un Maiorescu.Vreau să cred că încă mai pot intra peste cîțiva elitiști într-o zi și să spun că-mi place Eminescu și să nu rîdă nimeni. Riscăm să cădem în derizoriu tocmai pentru că fugim după nu știu ce fel de originalitate. 

Eminescu pentru mine
Eu mi-am găsit un Eminescu abia acum- unul plin de spirit frumos, radical de frumos. Jurnalistul Eminescu este mai mult decît necesarul nostru actual. Gazetăria practicată de acesta nu ne-a fost prezentată și nici măcar amintită la facultate, la Jurnalism. Mi-a fost de ajutor faptul că a venit Cristian Tudor Popescu și s-a mirat de asta, apoi l-a recomandat ca pe un model în sine al jurnalistului adevărat. Și nu spun vorbe mari. Ceea ce a realizat la TIMPUL din 1877 pînă în 1883 a fost văzută ca o operă, o luare-aminte a stării națiunii. L-a intersat sufletul națiunii, or, azi nu mai vedem astfel de zvîcniri.

Văd în publicistica eminesciană un fir roșu- e adevărul. Nu a renunțat nici măcar o clipă la verticalitatea personalității sale, avea principii morale și spera că România se va trezi într-o zi. Îi păsa de conștiința națională și se învolbura cînd i se împingeau haine nepotrivite țării.




Comentarii

  1. A fost un tînăr căruia îi păsa de ce se întîmplă în jur. Îmi închipui că era frustrat adesea din cauză că nu vedea schimbările pe care le visa. Perioada extraordinară din viața lui cred că este cea în care ținea aproape singur în picioare ziarul "Timpul". Poate ar fi fost un hipster sau un neînțeles cu care ar fi fost agreabil să stai de vorbă și să colaborezi. Este clar un model demn de urmat, ca tînăr, ca jurnalist, ca scriitor. Într-adevăr, opera lui e vastă și sunt o mulțime de fragmente pe care nu le-a dezvoltat. Cine le poate continua azi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu gîndul că nu prea primesc comentarii la postări, ajung mai tîrziu să citesc comentariile.

    Mi-aş dori un hipster ca Eminescu, mi-aş dori o redacţie aşa cum era pe vremea sa, mi-aş dori frustrarea lui în cît mai mulţi azi. Poate ne dăm seama de mai multe sau poate că schimbăm ceva.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O zi cu 10 lucruri bune şi un bob perfect/ @Aurelian Ion Salon

1. Normal, Eva Tocilă a dat lovitura din nou. Eva (sau Evelina) de la Aurelian Ion Salon, care face minuni cu părul.

2. La Aurelian Ion Salon  revin cu bucurie.

3. Am crescut cu tunosarea bob și recunosc, îmi stârnește și o nostalgie. Mama mă ducea mereu să mă tundă bob, ca „s-arăt a copil de om gospodar”.

4. Eva se pricepe la linii perfecte și m-a uimit, epntru că ceea ce a făcut ea astăzi seamănă cu o liniile realizate de Cătălin Lungu acum vreo patru ani pentru părul meu.

5. Produsele folosite de profesioniștii de la Aurelian Ion Salon provoacă dependență, mai ales cele din gama Milkshake.

6. Am vorbit din nou cu Eveline despre frumusețea tunsorilor îndrăznețe și mă gândeam la toate femeile din cinematografie care au adoptat stilul și au devenit un icon în materie.

7. Bob este cea mai comodă dintre toate tunsorile posibile pentru mine.

8. Secretul unei tunsori reușite este să te lași pe mâna hair dresser-ului.

9. Este bine să încerci tunsorile care-ţi plac, dar să ceri şi părerea …

Am un bob perfect, mulțumesc!

Cred cu tărie, că atunci când mergi la salon, tu, ca doamnă sau domnișoară ce se respectă, vrei să te și relaxezi. Pentru asta, bineînțeles, ai nevoie ca acolo unde ajungi să găsești oameni frumoși, deschiși la suflet, nu doar la „tăiat” păr și coafat.

Ei bine, asta am găsit la Salonul Aurelian Ion astăzi, când am întâlnit-o pe Eveline. Mi-a zâmbit, m-a răsfățat și mi-a făcut un bob perfect. Cum să te simți altfel decât perfect cu o tunsoare perfectă?

E important ca omul cu foarfeca, cel care „dresează” părul în așa fel încât să te simți special, să și vorbească cu tine, să ieși de-acolo cu o stare de bine, nu una ca și cum ai ieși de la cineva care doar a prestat niște servicii.

Am discutat cu Eveline despre cum se poartă o tunsoare bob, despre cum să-ți îngrijești această tunsoare ca să fii mereu de invidiat. Apoi mi-am dat seama că iubesc atât de mult acest stil, dar că nu cunosc nimic despre cum a apărut. Am ajuns la laptop și m-am documentat; am aflat că stilul bob a apărut chiar…

Rhodos: un loc unde fluturii, mierea, apa albastră și trandafirii fac legea (foto)

În Rhodos totul este cu miere, de miere, mai ales dacă mergi acolo în luna ta de miere. Ok, luna voastră. Noi am descoperit o altă lume, o lume care-și păstrează farmecul locurilor antice, o lume care îmbină frumos modernul cu vechiul, ba chiar le pun față în față ca să îți alegi singur ce-ți convine mai mult din atmosferă.

Cîteva sfaturi dacă mergi în Rhodos:


Alege un hotel cu regim de demipensiune, pentru că nu vei avea timp să te bucuri de toate mesele în regim all inclusive. Asta pentru că pleci de dimineață și te ia valul cu vizitatul (doar dacă îți place, dar bănuiesc, nu te duci să stai în hotel!).Alege să mergi în excursii cu vaporul cumpărînd bilete de la agențiile din oraș, pe care le găsești ușor în zona pietonală din apropierea Colosului din Rhodos.Vizitează mult, dar nu uita să îți iei încălțăminte comodă, eventual pantofi sport sau chiar bocanci. Zonele importante (vestigiile antice) sînt localizate în munți, unde ai nevoie să urci.La plajă, alege varianta cu șezlong, pent…