Spiridon Vangheli l-a adus pe Guguţă la Iaşi

Astăzi mi-am întâlnit cu emoţie o parte a copilăriei. Are sprâncene albite de vreme, de scris şi de metafore frumose. Mai are un simţ al vorbelor tocmai potrivite pentru orice împrejurare. Spiridon Vagheli e tatăl lui Guguţă şi a trecut Prutul.

Trebuia să ajung la Iaşi, după atîţia ani, ca să-l întâlnesc. Mulţumesc pentru că se întâmplă FIE la Iaşi, mulţumesc pentru emoţia unui frumos care nu aduce în faţă senzaţionalul, care lasă loc celei mai importante părţi pentru un om, pentru o societate să iasă altfel în stradă şi pe scenă- educaţia e la ea acasă!

Educaţia e partea cu care trebuie să înceapă o familie, o prietenie, o societate, o ţară şi cu ajutorul ei se poate opri un război.


  • Să FIE Muzică!
  • Să FIE Arte Vizuale!
  • Să FIE Conferinţe!
  • Să FIE Teatru!
  • Să FIE TOT, zic eu!


O singură neplăcere am: să înveţe oamenii să închidă telefonul în timpul unui spectacol, să nu mai vorbească (cu voce tare!), pentru că de acolo, de jos, pleacă educaţia şi prinde aripi sau... moare.

Fotografii de la FIE, aici.

Comentarii