Emoţii noi

N-am să mă apuc să înşir aici toate emoţiile frumoase, prea de tot, pe care mi le-a asigurat încercarea de a face teatru. Am avut, poate, oameni frumoşi, care m-au încurajat, oameni ingenioşi, care au avut încredere în mine, atunci când eu nu aveam. În loc de mulţumiri, am să scriu cîte ceva despre fiecare om important, care m-a susţinut în încercarea mea de a găsi emoţii diferite, puternice, care mi-au ajuns pentru săptămâni.

Andrei m-a susţinut chiar înainte de a mă apuca de teatru. Îmi spunea că pot, că dacă vreau, ajung să îmi fac un vis de copil să devină realitate.

Aurel Luca, regizorul care a adus până acum LUDIC-ul printre noi, mi-a dat încrederea de care aveam nevoie. Nu puteam să reţin nici măcar o strofă, însă el mi-a spus că dacă iau în serios ce fac, atunci voi avea numai de câştigat. Este regizorul liber în gândire, vizionar şi mereu tânăr.

Alexandra, cu care m-am înţeles doar pe alocur, pentru că suntem foarte diferite; ea m-a ajutat pentru că mi-a fost colegă pe scena de debut.

Vera a fost singura care a observat lipsa unor părţi esenţiale din plastica mişcării, din dinamică, din relaţionarea de pe scenă. Am reţinut că trebuie să ai un dialog cu orice obiect de lângă tine, să discuţi cu publicul din priviri, dar, totodată, ca şi cum nimeni nu ar fi acolo. Am s-o numesc singurătate acompaniată.

Silvia m-a bucurat cu susţineri, lucruri mărunte şi dragi în perioada stresantă. Mulţumesc.

Alex şi Alex sunt primii mei prieteni de la LUDIC.

Mai e ceva- încrederea de a continua în experimentul personal. Acum vom încerca emoţii de oameni mari cu un spectacol adaptat după un text de Ştefan Caraman. Textul predispune emoţii care sar de la un registru la altul (iubire, ură, dorinţă, respingere). Dialogul scris de Ştefan Caraman m-a atras de la prima citire, iar acum încerc să-l simt mai mult decât să-l gândesc.
__________________________________________
Aşadar, Talk Show!

Regia- Aurel Luca
Coregrafie- Vera Pântea
Sunet şi Lumini- Ionuţ Nacu
Fotografii- Andrei Constantin Iacob
Redactare afişe- Daniel Moisii

Distribuţie- Subsemnata, Alex Toderaşcu

În continuare, fotografii de la repetiţii şi fotografii de simţire a textului:














Comentarii