Cea mai aşteptată comedie româneasca din
această toamnă, Şi caii sunt verzi pe
pereţi, în regia Dan Chişu, vine la Iaşi în data de 30 Noiembrie. Proiecţia
va avea loc doar vineri de la ora 19.30. Proiecţia filmului nu se va repeta.
Din 2 noiembrie filmul Şi caii sunt verzi pe pereţi poate fi văzut în cinematografele din
ţară, urmând ca echipa să organizeze o caravană care va trece prin principalele
oraşe din România.
Filmul a fost
invitat să participe în secţiunea World Cinema din cadrul Festivalului
Internaţional de Film de la Cairo care va avea loc intre 25 noiembrie şi 6
decembrie 2012 ( http://www.ciff.org.eg).
Este o poveste despre iluzia de a
te îmbogăţi în România. Într-o ţară în care poveştile izbitoare despre a
câştiga bani uşor sunt peste tot, cineva crede că un astfel de lucru nu
este doar posibil, dar este şi uşor realizabil.
Povestea urmează două
destine: cel al unui cuplu de tineri, Marius şi Cosmina, care ar fi
putut deveni bogaţi; iar celălalt urmăreşte povestea a doi adulţi, Tocitu şi
Buzila, care din cauza lipsei lor de cunostinţe atunci când vine vorba de
tehnologia modernă, sunt păcăliţi de un spam primit pe e-mail, intră într-o
loterie online falsă şi pierd toate economiile lor.
Poveştile se întâlnesc la
sfârşit, când se pierde orice speranţă şi refuză singura lor şansă de a se
îmbogăţi. În cele din urmă, ne dăm seama că iluzia de a deveni bogat pune
oamenii obişnuiţi în situaţii extraordinare, declară regizorul
filmului Dan Chişu.
Eroii sunt Tocitu şi Buzilă. Tocitu, un
paznic de depozit, necăsătorit şi scrupulos, tocmai a fost înştiinţat că în
depozitul la care lucreaza totul va fi computerizat şi este pe punctul de a-şi
pierde slujba pentru că nu ştie să folosească calculatorul. Încercând
să-şi găsească altă slujbă, realizează că acest lucru nu este posibil fără
nicio cunostinţă de utilizare a calculatorului. Prin urmare, se înscrie la
cursuri şi cu ajutorul instructorului reuşeşte să-şi cumpere un calculator şi
să-şi creeze un cont de email. Neobişnuit cu internetul, primul email pe care
îl primeşte, îl priveşte ca pe un lucru foarte serios şi este convins că a câştigat
deja un million de dolari, pentru care trebuie doar să-şi deschida un
cont în care Loteria Britanică să depună fabuloasa sumă câştigată.
Celelalte personaje sunt Marius şi Cosmina. La fel ca oricare tânăr, Marius merge într-o noapte în
club cu prietenii, beau bere, se distrează, fumează. Cosmina este una din
fetele care promovează un brand de ţigări în club, care de aceasta data
organizează cea mai mare loterie de acest gen din România. Marius vrea să o
cunoască aşa că se înscrie în loterie. În scurt timp, Cosmina îl sună să îl
anunţe că este fericitul câştigător. Cei doi se întâlnesc dar cand îi întinde
Cosminei biletul câştigător îşi dă seama că a trecut din greşeală numele de
familie al tatălui, intenţia de atunci fiind de a o agăţa pe Cosmina, nu de a
câştiga premiul. Părinţii lui sunt divortaţi şi în buletin are trecut numele
mamei. Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Împreună încearcă să găsească pe
cineva în Romania cu acel nume , care i-ar putea ajuta să încaseze premiul. În
căutarea lor gasesc un minor (care nu poate încasa premiul ), un repatriat, un
surdo-mut şi o persoană decedată. Ultimul pe listă este paznicul de depozit.
Între timp , Marius este încântat că îşi va cunoaşte tatăl.
În cele din urmă, ne dam seama
că iluzia de a deveni bogat pune oamenii obişnuiţi în situaţii extraordinare.
____________________________________________
Detalii suplimentare despre film puteţi găsi pe
site-ul www.sicaiisuntverzipepereti.ro
sau pe pagina de facebook.com/sicaiisuntverzipepereti
Materialele
pot fi descărcate de pe adresa de ftp
client.familyfilm.ro
USERNAME: caiverzipress
PAROLA: cvp597p
Comentarii
Trimiteți un comentariu