După dealuri. Lansare la Iaşi

Cosmina Stratan, Cristi Mungiu şi Cristina Flutur

Am citit şi Spovedanie la Tanacu. Nu am dormit în noaptea aia prea bine, noroc de colegele de cameră pentru că locuiam încă la cămin. Când am aflat că vom avea un film care va avea o oarecare legătură cu acel caz documentat de Tatiana Niculescu-Bran am zis că nu voi avea de ce să-l văd. Azi l-am văzut. E o bijuterie regizorală. Nu pentru că a ajuns la Cannes şi s-a întors cu premii, ci pentru că cei de la Cannes l-au înţeles dând povestea la o parte, cum spunea şi Cristi Mungiu.

Filmul m-a emoţionat cu vreo câteva kilograme de gânduri pentru zile bune de-acu-nainte. Asta e treaba cu un film bun. Trebuie să te emoţioneze, iar când ieşi din sala de cinema, să vrei să-i întâlneşti cât mai repede, nu personajele, ci oamenii care pot trăi emoţia altora. Actorii. Minunaţi. Aleşi şi ocrotiţi regizoral de Cristi Mungiu, recunoscut pentru asta printre colegii de breaslă. Filmul nu e cartea, iar cartea nu e film. Filmul nu condamnă absolut deloc, de altfel, nici cartea nu face asta. Filmul doar ne arată cât de uşor se poate instala o stare generală de violenţă şi cum ţi se poate schimba viaţa atunci când laşi pe altul să ţi-o decidă.

Aşadar, recomandare urgentă- vedeţi După dealuri/ Beyond the Hills. Nu citiţi nimic înainte, e mai sănătos. Mulţumiţi-i apoi lui Cristi Mungiu pentru o sinceritate regizorală debordantă.

Foto aici.