Advertorial: Cusco Iaşi- construcţii metalice pe alese

model de fiţă urbană
Aţi remarcat cât de jegoase sunt scaunele din tramvaie şi autobuze din ţara noastră? De multe ori, când mergeam cu mijloace de transport în comun mă gândeam: măi, măi, oare nu există firme şi oameni deştepţi care să apeleze la acestea pentru ca noi să nu ne mai  aşezăm pe scaune vechi şi foarte urâte. Există şi încă cum. Există firme care fac asta la un nivel profesionist, aproape de ideea lucrului în laborator. Nu asta era idea principală, dar am vrut să pornesc de aici ca să înţelegeţi mai bine specificul firmei pe care v-o prezint. Cusco este o firmă de construcţii metalice şi prestări servicii în acest sens.   

Pentru că au o de ani buni pe piaţă, la ei puteţi merge cu probeleme ce vizează proiectarea şi executarea la comandă a matriţelor pentru diverse elemente de caroserie în domeniul autovehiculelor, reperele fiind executate din răşini poliesterice armate cu fibre de sticla. Deci, apropo de ce spuneam la început. S-ar rezolva uşor, profesionist şi frumos problema estetică a transportului public. Asta este aşa, doar o idee. În locul lor, aş apela chiar la Cusco.
În Iaşi există Cusco. La prima vedere, ce puteţi înţelege prin construcţii metalice? Multe. Specificul firmei oferă servicii diverse, astfel ca beneficiarul să simtă siguranţa lucrului bine făcut : vopsitorie, sablare, prelucrare prin aşchiere, proiectare, debitare prin laser sau presaj.


Cea mai interesantă parte mi se pare asta cu Sablarea.
Aici este utilizat sistemul de sablare în cabină, cu acţionare pneumatică, folosit pentru sablarea metalelor. Instalaţia funcţionează cu orice tip de material abraziv granular; alice din oţel, electrocorindon, etc. Diferenţa este că sistemul de sablare cu alice metalice asigură o calitate superioară de pregătire a suprafeţei înainte de vopsire.

fibră de sticlă
Cusco a derulat un proiect prin care şi-a achiziţionat echipamente de ultimă generaţie, ceea ce bazează încrederea clientului.

Ştiţi bine că o fată nu s-ar interesa prea des de acest subiect decât dacă ar fi student la vreo facultate de profil. Eu nu sunt, dar mă documentez, nu se ştie niciodată. Mi-aş face o maşină căreia i-aş adăuga la design caroserie şi scaune de la ei. E musai pentru că ei folosesc răşini poliesterice armate cu fibre de sticlă. Asta înseamnă că elasticitatea şi rezistenţa mecanică a materialelor sunt destul de bune. Nu ştiam, dar am aflat! 

Acuma aş putea să mă dau şi eu mare în dicuţii cu băieţii, oricum sunt documentată şi fac şi niscaiva recomandări celor vizaţi.

Pe specialiştii de la Cusco îi găsiţi aici.

Comentarii