Visul lui Adalbert, neînţeles la Iaşi

Am văzut filmul Visul lui Adalbert, a fost lansare de gală (aşa cum îi place lui C.Hurjui să zică). Ieşenii, se pare, nu s-au adunat printre cei mai cinefili.



Gabriel SPAHIU în rolul lui Iulică PLOSCARU

  • nici nu începuse bine filmul, că au şi început foşneala, plecatu'-venitu', numai la film nu venisera 50 % din spectatori;
  • filmul avea mesaje pe care putea să le înţeleagă un anumit public şi poate de asta au început să plece definitiv din sală în timpul proiecţiei foarte mulţi, iar printre cei rămaşi se instalaseră un somn dulce cu popcorn;
  • filmul are o distribuţie foarte bună, actorii joacă excelent ;
  • umorul negru bate spre nişte mesaje adânc emoţionante, legate de tragediile de la locul de muncă din timpul  perioada de aur;
  • regizorul, co-scenaristul şi producătorul delegat plus două actriţe au venit special pentru lansarea de la Iaşi ca să stea de vorbă cu publicul;
  • sunetul din cinematograf a făcut praf chiar şi inovatorul DOLBY;
  • am aflat că pentru a i se realiza sunetul în regim DOLBY, a fost pus pe tuşă Polanski pentru o săptămână;
  • am mai aflat că imediat ce primesc cetăţenia româna- îl voi cunoaşte pe Roman Polanski(!)
Ideea e că nu se poate face cultură gratuit. Sunt absolut sigură că dacă la evenimente de acest gen se intră cu bilet plătit, nu mai pleacă lumea. Vin doar cei interesaţi cu adevărat.
Mă întreb: oare de ce au mai venit cei care au plecat după primele 5 minute de film?

Comentarii