Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2014

Amintiri despre bunica, cu miros de pere

Bunica mea a fost o eroină. Tata, care i-a fost cel mai mic fiu, era singurul care o înțelegea, după cum ne spunea mereu. S-a înțeles bine și cu nurorile, dar era perfect dacă venea taică-meu să-i aprindă focul, să-i aducă apă, sa-i mai țină de urât.

Cea mai veche amintire a mea despre bunica Elizaveta este despre cum veneam, de la pe la șase ani, singură, să îmi dea cîte o sticlă de lapte. Dar nu asta e. Îmi amintesc despre cum bunica nu s-a lăsat pînă nu m-a obișnuit să beau lapte crud, cu spumă, direct din găleată. Așa țin minte și gustul laptelui bun. Bunica aducea cu sine, cînd se întorcea de la muls vaca, o întreagă poveste. Ea vorbea singură, își amintea ce-a mai spus unul, altul și venind în ogradă, mi le re-povestea.

Bunica mai avea în ogradă un păr. Era renumită în sta, veneau din alte localități să-i cumpere perele, iar bunicul, îmi amintesc, nu vroia să le dea pe cîțiva lei, ca să le aibă pentru iarnă, că așa pere nu mai există. Se certau nițel, apoi conveneau să le vîndă…

Ploaie și Chopin

Ploaia strică planurile oamenilor atît de frumos. Intervine, de fapt, în banalitatea noastră, ca o pată de culoare, ca o gură de aer. Toate întîlnirile, toate afacerile, toate întrevederile sau plimbările sînt anulate. Cei mai banali și cei mai puțin visători se vor închide în casă făcîndu-și agenda atîta timp cît durează ploaia. Eu nici nu-și imaginează ce potențial de visare și contemplare a condiției umane poate fi ploaia.

Fără umbrelă, iau de mînă doar muzica sufletului meu și ies în ploaie. Îmi imaginez că vine ca o delectare pentru noi, ca un desert sau ca o limonadă de la Dumnezeu. Ne vine ca un bonus, ne vine ca o frumusețe, de ce nu? Poate fi considerată cum vreți, dar bucurați-vă!

Ploaia este bucuria pămîntului, comunicarea dintre pămînt și cer. Este momentul cînd eterul sărută staticul, pămîntul de neclintit.

Așadar, ploaie și Chopin.

Serile Filmului Românesc Timpul, 5.0

Aici avem paginile dedicate Serilor Filmului Românesc Timpul în chiar...Timpul (pp. 22-23).

Aici avem un making-of al ediției de anul trecut, ca un preambul de bun augur pentru ceea ce avem anul acesta, împreună cu Timpul:

©Răzvan Mera
Aici avem pagina de facebook, pentru program, informații și alte sefereli.
Aici avem blogul oficial al Serilor Filmului Românesc Timpul, ediția a V-a.

Aici avem canalul de Youtube al SFR Timpul.

Aici avem promo-ul ediției de anul acesta.



_______________________________

Dacă am uitat ceva, atunci sigur e vorba de somn. Dar e un nesomn din pasiune.

Scrisoare către bicicliști

Bună,

sînt biciclistă fără bicicletă. Pentru că mi-au furat-o. Da, am avut una dintre supărările care se poate compara cu drama unui copil, pentru că-mi dorisem o bicicleta de mică. Am avut-o cîteva luni, apoi am plecat pentru cîteva zile din țară și am securizat-o în casa scării, la sora mea. Nici nu mă întorsesem bine, că am și aflat pe drum, la telefon, că mi-au furat minunea cu doă roți.

A fost poliția, a luat amprente, dar degeaba. Poate că dacă era înregistrată aici, o puteam găsi. Află mai multe despre registrul de biciclete din acest interviu cu Diana Silaghi, una dintrerăspunzătoarele  promovării proiectului.

ai grijă de bicicleta ta,
doare.


Reportajul, o față a jurnalismului

Despre reportaj am învățat citind reportaje. Îmi amintesc de Brunea-Fox, de Geo Bogza, de povești spuse cu grijă față de emoții, de cuvinte, de ceea ce se transmite. Prea puțin am înțeles doar din teorie. Parctica- trăiască!

Iată, o apariție la editura Universității Al.I.Cuza, care ne va sta ca reper în ale reportajului, semnată de Adrian Hazaparu, care transmite multor generații de la Jurnalism un fel de crez în ceea ce privește presa scrisă.

Despre Televiziune, așa cum nu prea se spune

Celălalt, îmblînzit

Ideea îmblînzirii celuilalt apare la Antoine de Saint Exupery, în Micul Prinţ: Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Nu e o filozofie in sensu stricto, dar poate fi chiar o explicaţie a prieteniei şi a nevoii de a ne aparţine cineva, prin declararea  disponibilităţii şi capacităţii de a accepta, de a transmite.
Celălalt, recunoscut în tine Cum nu am putea exclude partea opusă unui termen discutat, aşa nici aici nu putem să trecem cu vederea opusul îmblînzirii- un fel de nerecunoaştere. De fapt, cred că pornim cu un fel de nesiguranţă şi neîncredere, avem impresia că nu reprezintă vreun sentiment înalt de afecţiune, dar totul se transformă dacă ne îmblînzim interiorul în raport cu celălalt. Prietenia presupune cunoaşterea orizontului celuilalt, a aşteptărilor sale. Însă, totodată, se spune că nu ar trebui să avem aşteptări de par…

Cum se nasc povestile?

Mereu am fost atrasa de inceputurile de carti. Mereu imi imaginam: scriitorii se aseaza la masa de scris, au o cafea sau un ceai prea bun sau prea amar, isi asigura penita de inspiratie si incep. Dar de unde li se iveste povestea in minte? Au tinut-o in ei pina a ajuns sa fie donata hirtiei? Iata, una dintre problemele care ma preocupa in literatura. Daca poate sa imi raspunda chiar un scriitor, ii multumesc anticipat.