Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2014

Tunsori, oameni și filme

Țin minte, în fiecare an, la Serile Filmului Românesc, am făcut schimbări. Cele mai multe, la tunsoare. Ba scurt, ba lung, ba negru, ba verde, ba prea scurt, ba prea sexy. Aici încă nu știam de ASJ, SFR nici nu exista, dar abia întîlnisem Iașul. Iașul de care aveam să mă îndrăgostesc iremediabil, Iașul care m-a adus mereu la viață, care a dat viață viselor mele. 

Nostalgia să trăiască, dar nu prea mult.



Aici eram la ediția a doua, cu Mădălina. Eram obsedate de fotografii. Am vrut, probabil, să tipărim, oarecum, fiecare moment din festival. Știam să și muncim, bineînțeles. Am avut și atunci nume mari, dar ce să mai, ASJ rules, eu rules, toți colegii mei buni rules. 
Înțelegeți voi ce vreau să spun! 


Mașa i Medvedi (Mașa și ursul) sau cum să faci viața-n joacă

Aproape că mă identific cu Mașa. E genul de personaj care întoarce și răstoarnă toate regulile. Face asta frumos, în joacă. Toate pericolele se transformă în distracție, iar dialogurile sînt formă pură de dialectică rusească cu tot felul de ironii fine, proverbe sau ziceri cu care am crescut.

Ironia rusească e aproape ca o poveste despre om, despre ceea ce a devenit, șlefuit fiind de societate, cultură și familie (ca instituție).

V-o prezint, așadar, pe Mașa!

Mașa i medvedi pentru copiii din oamenii mari și pentru oamenii mari din copii:


Oameni sau netimpul din noi

Oare e bine să ne atașăm de oameni ca niște dependenți în stare pură, ca niște omo-maniaci, ca niște narcisiști bolnavi de noi înșine? Închidem în dulapuri suflete, cu sau fără voia lor, le luăm drepturi și libertate. Apoi ne întrebăm unde au dispărut. Păi, unde să fie? Tocmai le-am închis atît de tare în dulapul propriu cu tot felul de cadavre, încît ne este greu să deschidem chiar noi.

Dai o mînă celui de lîngă tine, dar pe tine cine te ajută? Ia și pune mîna și te ajută mai întîi pe tine, apoi pe ceilalți. Asta ar trebui să facă și ei la rîndu-le, dar de unde să știm? Apoi, ar fi prea armonie în lume și ne-am speria așa cum am ajuns să ne speriem de normalitate, de frumos. Ne speriem și o luăm la fugă pe stradă dacă cineva necunoscut ne zîmbește fără mortiv.

Zilele trecute, un bătrîn cam melancolic a trecut pe lîngă mine și mi-a spus -Sărbători fericite, domnișoară!, iar primul impuls e să te sperii. Omul și-a continuat drumul ca și cum era ceva la fel de normal ca bună ziua spusă…

Cuvîntul din filme. Cuvîntul care dă viață

La început a fost Cuvîntul. Și cuvintele, de atunci, ne sînt viață. Murim dacă nu avem viața lor, iar asta e demonstrată. Credem în forța cuvintelor cu atît mai mult cu cît ni le spunem, le dăm noi viață, ca să ne salveze ele mai apoi de la pieire. Cam asta am căutat în cîteva filme- cuvinte care dau viață chiar și acolo unde moartea și-a făcut culcuș deja.

Dacă nici în cuvînt nu mai avem încredere și speranță, atunci cum mai avem credința care ne va mîntui? Frumusețea va salva lumea,- celebră de la Dostoievski încoace este adevărată pentru că ne salvează fără să ne dăm seama, continuu, la fiecare pas.

Am o plinătate a sufletului de fiecare dată cînd revăd secvențe din:

Siberia, Monamour

Hoțul de cărți


Frații Karamazov


Last night

Ești tu, ăla pe care ți-l dorești?

Și să ne imaginăm că toate alegeile din lumea asta nu ar afecta pe nimeni. Să ne imaginăm că toți oamenii ar fi liberi pînă în măduva oaselor, iar abia acolo să simtă constrîngeri. Ce dulce e chinul atunci cînd e doar în tine, în ultimii atomi sănătoși și...aparent liberi.

Cine crede că a simți înseamnă a gîndi? Hai, ridică mîna! Spune, dă-te de gol. Nu, drag omuleț, nu așa. Vezi? Iar ai gîndit, nu ai simțit. Hai să facem din asta un exercițiu.

Acțiune! Motor!

Mergi în fața oglinzii, vezi cine e? Ești tu, ăla pe care îl vrei? Nu. Bineînțeles, altfel, nu te-ai mai fi dus la oglindă. Ai sperat că vocea mea îți dă o soluție. Iată, să te vezi și să te vrei,- tu, ăla care ești sau care nu ești.

Mare scofală e omul ăsta. Dacă toate pe lume sînt doar în treacăt, de ce să nu fim noi, măcar o viață?


Acasă, în miezul verii

Mă întreb dacă Tracy Letts a lăsat intenționat să se vadă că simte dublu: simte ca bărbat, dar al naibii de bine și ca femeie. Nu degeaba a luat un Pulitzer, nu degeaba e tradus în atîtea țări, nu degeaba e jucat pe atîtea scene și nu degeaba Julia Roberts și Meryl Streep au jucat în August: Osage Countyși au adus atîta bucurie  rece pe fețele multor frustrați, ne-frustrați, femei, ne-femei, barbați, ne-bărbați, tați, ne-tați, copii, ne-copii, bătrîni, ne-bătrîni, eu, ne-eu.

O adaptare a acestei drame puteți vedea pe scena Teatrului Național din Iași. 

P.S: În fragmentul de mai sus sînt adunate cele mai de reținut momente din film. Unele dintre ele. Simone de Beauvoir ar fi fericită să vadă toate acestea într-o asemenea dramă de suflet.
Femei, fiți atente!

Dragostea se învață cu fiecare adio

Viața în doi nu înseamnă să fii acolo pentru că te-ai obișnuit. Viața între două inimi nu înseamnă că trebuie să fii acolo, ci pentru că simți că acolo ești deja. Viața începe odată ce elimini trebuie. Promisiunile nu vin pentru că vrei să îl ții pe celălalt cu orice preț, vin ca un dar necontenit pentru chiar sufletul tău.

Vă las și poemul pe care îl citește pe fundal Ea. Anca, mulțumesc pentru descoperire.

"After A While" After a while
you learn the subtle difference between holding a hand and chaining a soul
and you learn love doesn't mean leaning and company doesn't always mean security.
And you begin to learn that kisses aren't contracts and presents aren't always promises
and you begin to accept your defeats with your head up and and your eyes ahead with the grace of a woman, not the grief of a child.
And you learn to build all your roads on today because tomorrow's ground is too uncertain for plans and futures have a way of falling down in mid-fli…