Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2014

Pseudoparodia timpului nostru: "Onorabili în direct" la TNI

Onorabili în direct – e un pamflet şi o pseudo-parodie a prezentului pe care-l trăim zi de zi, în direct, prin televizor. Nici nu ştim când şi cum acesta a devenit oglinda noastră, toboganul pe care ne intră în casă, cu viteză, toate ororile, ne pătrund intimitatea, ne hipnotizează colorat, ne alunecă în pat, pe canapea, la masă, în oala cu ciorbă de pe aragaz. Din rama televizorului ne potopesc, în cascade imunde, personajele şi caracterele, viciile de limbaj şi de comportament, minciuna, impostura, incultura. Televizorul, în România de azi, ţine loc de gazetă, de carte de bucate, de avizier sau de roman foileton („dramele Parisului, le-am citit pe toate...”).
Mereu îl invocăm pe Caragiale, ca şi cum el ne-ar putea trezi din tele-hipnoză cu vorbele acestea: „unde nu e moral, acolo e corupţie şi-ntr-o societate fără prinţip, care va să zică nu le are...” De fapt, sîntem în acelaşi trist loc geometric, desenat de Caragiale, între absurd şi grotesc, între ticălosul mare şi micul profitor,…

Cu femeia cum rămîne?

Înainte, oamenii făceau lucruri ca să fie fericiti, acum le fac ca să fie bogați. Și în fotbal, și în scris, și muzică, și în dragoste, și în jurnalism. Cam pe aici bătea și Fănuș Neagu cu ideile sale despre societatea actuală și despre mizeria în care se află. Chiar înainte de a muri, îl hărțuiau jurnaliștii ca să le spună că e bolnav, așteptau să moară, cum spunea el.
Cu bunele maniere cum rămîne? 
Încă ceva: prietenia, familia și iubirea ți le trăiești, ți le asumi, altfel sînt doar niște „prefabricate”. Cu timpul, toți tindem să ne întoarcem către ce am fost. Așa se întîmplă că unele neveste trecute de treizeci de ani și vreo zece de căsnicie, rămîn singure. Ei își găsesc niște copile sau pseudo-copile. Ei vor joacă, creierul lor și așa se dezvoltă mai încet. :)
Acum susțin, aparent, cîțiva misogini care au scris și cărți.

Și ele îmbătrînesc mai repede. Ele vor să fie soțiile perfecte, bucătăresele perfecte, dar uită să fie copile, să se joace, să fie ghidușe. De asta rămîn singure…

Un Eminescu pentru fiecare

Eram mică de tot cînd am auzit asta la postul național de televiziune, acasă. Era tot o zi de 15 ianuarie. Atunci mi-am spus că Eminescu nu trebuie să fie o obligație la școală, ci o plăcere acasă, după ore.
Mi-am spus că am să ajung la Iași și am să cotrobăi la biblioteci ca să găsesc ceea ce nu am citit. Acum îi citesc publicistica și opera politică.
Și, da, Eminescu îmi intră abia acum în suflet.
L-ați clișeizat pe Eminescu. Să vă fie rușine. Nu i-am citit toată opera. Nu i-am citit toată proza, nici măcar opera publicistică. I-am citit frămîntarea, i-am citit zbuciumul, atît cît am prins. Din versuri, din felul de a fi, consemnat de un Călinescu, de un Maiorescu.Vreau să cred că încă mai pot intra peste cîțiva elitiști într-o zi și să spun că-mi place Eminescu și să nu rîdă nimeni. Riscăm să cădem în derizoriu tocmai pentru că fugim după nu știu ce fel de originalitate. 
Eminescu pentru mine Eu mi-am găsit un Eminescu abia acum- unul plin de spirit frumos, radical de frumos. Jurnalist…

„Saving Mr.Banks” sau cum să-ți folosești copilăria

Saving Mr.Bankseste o poveste a oamenilor mari, despre copiii care erau. Regretele copilăriei ne vin sub forma unor imagini- instantaneu, cel  puțin așa ne propune scenariul. Acest scenariu, pe alocuri freudian, invocă frumoasa poveste a personajului Mary Poppins. După ce am văzut filmul, mi-am promis că voi repara o greșeală- voi citi Mary Poppins.

Filmul propune o perspectivă a iertării, dar altfel. Walt Disney, jucat de Tom Hanks, inspiră autenticitate și prin fizic, dar și prin atitudine. Creatoarea personajului Mary Poppins duce o luptă grea interioară, dar și cu sine însăși. Se întîmplă tocmai datorită faptului că nu poate trăi fără trecut, îl ține aproape, iar asta îi distruge prezentul. Or, asta e lupta cea mai grea a omului.



De multe ori, stau cu un carnețel lîngă mine atunci cînd mă uit la un film. Iată frazele care m-au cam făcut să pun mîna pe creion:

„Un bărbat se bărbierește pentru a cruța obrajii fiicei sale.”

„Să bei ceai dintr-o cană de plastic e o blasfemie.”

„Cine a ma…

Bunicii se duc Sus

M-am maturizat foarte repede. Copilăria mea a început invers. După ce m-am maturizat. Abia atunci mi-am permis să încerc jocul, să trag de coadă norocul, să arunc în nori cu jucării, crezînd că le va prinde cineva acolo, sus. „Sus” era pentru mine cea mai îndepărtată frunză a gutuiului din livada copilăriei. Mă chinuaim să o las toamna acolo, să am reper iarna, cînd totul e alb și nu mai știu unde e „sus”-ul. Mereu mă gîndeam la ce e mai acolo, în cer, de unde vine și cum de ne este permis să-l vedem, dar să nu-l cuprindem?

Țin minte că aveam vreo opt ani și am întrebat-o pe prietena mea cea mai bună dacă ea își imaginează ce e mai sus de ceea ce vedem noi. Ne-am trîntit pe iarbă, cu ochii spre cer și ceream explicații: „tu, acolo sus, ce ascunzi?”, „de unde vii?”. Și tot așa pînă într-o zi am declanșat un club al întrebăcioșilor. Cînd ne întîlneam, tot mai născoceam cîte o poveste cu Nevăzutul. Unii dintre noi spuneam că „sus” sînt numai jucării colorate, cu inimi de copii, unii sp…