Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2013

Suflet de cafea

Ella Fitzgerald îmi stropește mintea cu melancolie. Dacă stau bine și mă gîndesc, îmi evocă anumite stări pe care le-am descoperit în cărțile lui Paler, Ion Vianu sau Radu Pavel Gheo. E distanță mare între toate aceste nume, însă muzica ni le apropie.

Nimic nu-i este imposibil muzicii.

Azi m-am trezit cu ajutorul muzicii. Devin dependentă. Ascult, sunt autodidactă, mă lansez în ascultări pe care încă nu le înțeleg, dar așa mă supun muzicii. Detest momentele cînd muzica nu-mi intră în minte sau inimă. Ador momentele cînd muzica mă inspiră, îmi reinventează copilăria, adolescența sau prezentul. Uneori, chiar și viitorul.

Toate se fac pe muzică mult mai bine:


aluatul crește ca-n povești;ceapa se rumenește ca soarele în amurg;vasele nu mai scîrțîie sub burete;părul se ondulează și firele de păr vorbesc între ele;vinul e mai dulce;cafeaua e mai cafea.

Haydn și copilăria

Ascult Haydn și mă duce acasă, mă duce în copilărie. Simfoniile sale seamănă cu niște lamentații, de altfel, una chiar are numele Lamentazione. Mi-au trecut prin minte momentele de singurătate din copilărie, momentele cînd așteptam ceva și nu se întîmpla, decepțiile, primul eșec la școală, dar și primele borcane stricate, în timp ce le căram în beci. Ăla trebuia să fie ajutor pentru mama, dar i-am dres ditamai cioburile în fața ușii de la beci.

Iată cu ce rămînem din copilărie.
Haydn a avut o copilărie obișnuită, ba chiar cu lipsuri. Improviza viori din bucăți de lemn. Dar a picat norocul pe capul său. Și talentul. Norocul lui a însemnat persoana potrivită la momentul potrivit, iar acesta a fost Georg von Reutter.

Povestea o puteți afla și voi, dacă dați doar 4 lei pe cd, cu tot cu cărticică, la Carrefour. Aceasta este colecția, iar reducerile vă permit să o aveți pe toată.



Ileana Popovici: "Dacă ești tînăr, trebuie să fii capabil să acumulezi și nu să te consideri la 20 de ani jurnalist"

Ileana Popoviciare acel "ceva" al unui adevărat profesionist. Aici trebuie să enumăr: profesionist de televiziune, profesionist în actorie și profesionist în muzică. Aș mai adăuga, totuși, că este o profesionistă a învățării noului. Ileana Popovici a avut un parcurs început cu dreptul” în cinematografie, iar de acolo i s-au deschis alte zări. A dobîndit măiestrie și și-a onorat talentul treptat, sigur și alături de mari personalități. Cine n-o recunoaște din Reconstituireasau din 100 lei? Dar cei mai mulți, probabil, o cunosc de la TVR, unde potrivea rezonanța muzicii cu a cuvîntului și imaginii. Are legături speciale cu Basarabia și de ceva timp o preocupă istoria pierdută a oamenilor de acolo. E stabilită în Italia, dar revine în România în fiecare an pentru a-și revedea unii colegi din televiziune sau pentru a-și potoli dorul de țară și de cei dragi. Energia pe care o degajă atunci cînd îți povestește secvențe din filmul vieții sale este dovada unui al gen de profesiona…

Alain de Botton, noua pasiune

Alain de Botton este prea tare. Am descoperit conferințele sale după ce mi-a fost recomandată o carte de-a lui la Humanitas. Conferințele sale sunt împărțite pe serii, sunt pline de recomandări, idei din cercetări antropologice sau concluzii pe care nu le-am mai auzit.

Alain de Botton are un discurs englezesc convingător, respectuos, pe alocuri foarte amuzant. Dacă ar veni în România, atunci cu siguranță mi-aș da economiile pe un bilet la o conferință de-a lui.

Mă pregătesc să fac rost de cărțile lui, care, din cîte am înțeles, te răpesc de la primul paragraf.


despre ploaie

Ploaia e prietena mea. Atunci cînd eram mică și începea ploaia, se terminau toate și începea infinitul, bucuria și liniștea. Se terminau treburile, planurile. Nu știu cum se face, dar atunci cînd plouă, toți oamenii sunt simpli, îi poți face pe toți așa ca tine. Din ploaie curge prietenia și dragostea, chit că sunt conștientă acum de toate impuritățile pe care le strînge pînă ajunge la noi, pe pămînt.

S-a întîmplat ca ploaia să-mi demonstreze veșnicia. S-a întîmplat ca ploaia să mă ajute la inspirație. Îi mulțumesc, e divină.

Citiți Despre ploaie de Martin Page, va completa perfect ce am scris aici.

Iubesc ploaia din toate picăturile sufletului meu.

Muzică pentru o săptămînă

Luni


Marți



Miercuri

Joi

Vineri

Sîmbătă

Duminică

Nunta?

Întinzîndu-mi ca o nebună mâinile, 
Ca să ating acea viață de neatins, 
Lasă-mă să merg la această nuntă îndepărtată
Prezidată de Mahakala.
Rupînd și smulgîndu tot ce este inutil, 
El ridică lampa vieții libere
Și însemnează fruntea miresei 
Cu o scînteie de foc...
Trebuie să merg acolo unde eterna noapte
Așteaptă nemișcată, 
Cu neclintita credință
A dragostei cuiva
(poezie de Maitreyi Devi din Dragostea nu moare)





Iaşii marilor iubiri

Citeam odată că e bine să scrii doar despre ceea ce trăieşti sau ai trăit vreodată. Altfel, cum să dai din tine sentimentul, fără de care, cititorul nu poate fi acaparat? Aşa scria, pare-mi-se, Stephen King în Misterul regelui, care pe care o recomand oricărui elev sau student creativ în ale scrisului.

Azi scriu despre Iaşii marilor iubiri. Oana Lazăr este jurnalist la TVR Iaşi. Am crescutDe mînă cu Oana , chiar dacă eu mă aflam de partea cealaltă a Prutului, doar în faţa unei sticle colorate. Plimbările cu gust ale Oanei prin Iaşi, poveştile cu nesaţ despre Iaşi, oamenii frumoşi pe care-i dezvăluia la televizor, mi-au permis să visez şi să-mi doresc, încă de pe la 10 ani, să ajung în Iaşii marilor iubiri.



Astăzi mă răsfăţ cu patru poveşti documentate frumos, reconstituite pe alocuri, povestite cu o voce inconfundabilă. Oana are vocea unei femei pe care nu trebuie s-o vezi neapărat la faţă ca să-ţi dai seama cum e. Vocea spune mai multe decît ar vrea ea, poate.

Aşadar:

Sarah Bernhardt la…

Ori unică, ori banală, ori ne-femeie

Zilele astea tot merg prin magazine, văd lucruri drăguţe, rochiţe, pantofiori, mărgele, dar nu mă-ncumet să-i spun da prietenului meu, care mă tot convinge să le probez şi să mi le cumpere. Parcă am impresia că am prea multe şi că uneori mă umplu de haine şi chestii de care nu am neapărată nevoie. Mă gîndesc acuma la unele foste colege care aveau patru perechi de blugi, trei tricouri şi patru perechi de sandale. Şi cam toate-s la fel,  lucruri de bazar, pentru că ele nu ieşeau din tiparele străzii, dar asta e altă discuţie.


Eu prefer să am de toate, diverse şi unice: pijamale de copii, cu Snoopy, pijamale de damă, largi şi albe, pijamale scurte, de satin sau pijamale combinate din te miri ce piese de vestimentaţie care-mi plac la nebunie. La fel şi la pantofi- de la cei mai simpli şi eleganţi pînă la unii foarte ciudaţi. De rochii nu mai zic.

M-au copleşit acele complimente primite de la omaeni necunoscuţi, de pe Facebook sau ...cînd mă întîlneau întîmplător în oraş. Mi-au zis că sunt…

Păpuşile sunt vii la Chişinău

Pe Tatiana Corcebaş am cunoscut-o cu mulţi ani în urmă, dar nu ne văzuserăm niciodată. Făceam un fel de corespondenţă de ziare pentru tineri. Ea le trimitea de la redacţie, iar eu le primeam la nordul ţării, spre bucuria unora care dădeau un leu pe ele. De cînd cu Facebook-ul, ştiţi bine, ne găsim cunoştinţele şi amicii pe care credeam că vor rămâne doar în multele cuvinte scrise cu grijă de mînă în scrisorile din sufrageria mamei. Am găsit-o pe Tatiana, care, între timp, îşi adăugase un nume la cel de familie şi un bebe. Tot vedeam că ies minunăţii din mîinile ei. Am întrebat-o cum se întîmplă să aibă timp şi de unde inspiraţia. A zis că, într-un fel, statutul de mamă a inspirat-o. M-am bucurat atunci de o căciuliţă împletită, pe care o comandasem dinainte. Turcoazul a căpătat farmec sub împletitura făcută de Tatiana. Am simţit că a pus acolo drag, atenţie şi ceva din spiritul de copil. Ei, drept dovadă, se poate să fii şi mamă, şi creatoare. Mai departe, vă las cîte ceva din povest…